Autor: Starîș Vasile
În psihiatrie factorul de risc al unei tulburări mintale sau a unui fenomen psihopatologic constituie o variabilă ai cărui prezenţă este urmată de apariţia de îmbolnăviri psihice. Nu trebuie de confundat noţiunea de factor de risc cu noţiunea de factor etiologic . Numai o parte din factorii de risc se suprapun peste factorii etiologici , alţii nu provoacă relaţii cauzale , ci doar posibilitatea apariţiei bolii. Prezenţa unor combinaţii de factori de risc au o valoare deosebită , adică ne oferă şansele să apreciem în diferite situaţii debutul posibil al diferitor tulburări psihopatologice şi să instituim din timp măsuri de prevenire a acestora . Dintre factorii nocivi defavorabili sănătăţii mintale sunt : zgomotul, accidentele, ritmul intens a vieţii, impurificarea mediului, agenţii alergici, radiaţii, stresuri ş.a. , alţi factori au tangenţă la un comportament individual necorespunzător –abuz de tutun şi alcool , nerespectarea igienei de muncă şi de petrecere a timpului liber.
Pentru depistarea precoce a tulburărilor psihice este necesar de a cunoaşte principalii indicatori ai sănătăţii mintale şi a primelor semne de alarmă , care indică la declanşarea unei tulburări mintale. Unul din aceşti indicatori este somnul fiziologic fără tranchilizante , fără somnifere , fără coşmaruri .Atît tulburările psihice neurotice , cît şi psihotice debutează ca de obicei cu dereglarea somnului ( dificultăţi de adormire , treziri frecvente , somn superficial ş.a.).
Un alt criteriu important este menţinerea randamentului de muncă în activitatea individului şi integrarea lui într-o activitate socială utilă cu oarecare satisfacţie şi realizări. Eşecul şi absenteizmul şcolar, universitar, profesional, scăderea eficienţei profesionale constituie un semnal al pierderii echilibrului psihic. Existenţa la individ a unor stări de astenie, dispoziţie scăzută, anxietate, frică, apatie, irascibilitate ne determină să estimăm starea sănătăţii mintale, dar trebuie să ştim că aceste simptome pot manifesta în unele situaţii psihotraumatizante şi persoanele sănătoase mintal, atunci numai specialistul v-a analiza amplituda, durata, motivaţia lor ş.a.
În prevenirea tulburărilor psihice este benefic faptul despre cunoaşterea factorilor de risc. Rolul important în riscul crescut a îmbolnăvirilor psihice î-l constituie şi predispoziţia ereditară la diferite tulburări psihice, sinuciderile , alcoolizmul, narcomania la rudele de gradul 1. Copiii născuţi înafara familiilor, abandonaţi de părinţi, orfanii, cei supuşi violenţei, persoanele ce suferă de diferite boli cronice grave (diabet saharat, cancer, tuberculoză ş.a. , persoanele cu menopauză, andropauză, cele cu vîrstă înaintată, cei care se pensionează, îşi schimbă domiciliul, suportă decesul şi boli grave a rudelor apropiate, cei din detenţie mai frecvent au şanse de dezvoltare a tulburărilor psihice.
Perioada de involuţie este situată între 60 şi 65 de ani, iar la 45 -50 de ani începe aşa zisa perioadă de preinvoluţie. Involuţia este un proces psihobiologic nepatologic, nu se referă la procesul de senilitate. Crizele de involuţie se înregistrează în perioada de trecere la bătrîneţe. Diminuarea, apoi încetarea activităţii ovariene la femei se manifestă prin menopauză asociată cu cefalee, lipotimii, tensiune arterială oscilantă, tulburări psihice polimorfe nepsihotice –insomnie, instabilitate emoţională, astenie, dereglări sexuale.
În aceste situaţii e necesar de acordat suport medical respectiv, cu consult la endocriolog, psihoterapeut, psihiatru, crearea unui climat psihologic comod cu atitudinea pozitivă şi protetoare a anturajului, cu odihnă destulă, alimentare adecvată, cu plimbări, călătorii ş.a.
Bărbaţii pe la 55-65 de ani manifestă crize de involuţie cu scăderea libidoului, tulburări de dispoziţie ,diminuarea activităţii intelectuale, perturbarea intereselor, a relaţiilor interpersonale, mai des apare cefaleia, astenia, insomnia ş.a. Sunt utile consultaţiile la specialiştii respectivi, activităţi practice ca lectura, exerciţii fizice sau sport după posibiliăţi, ocupaţia cu grădinăritul, colecţii, frecventarea teatrului, a diferitor cluburi ş. a.
Un moment nu mai puţin important în această perioadă a vieţii este pensionarea. Deseori în aceste situaţii se înregistrează devieri evidente în sănătatea atît somatică, cît şi mintală, pot apărea acutizări a unăr maladii cronice, autoizolarea cu sentimentul de inutilitate, apariţia stărilor depresive, deseori cu acţiuni suicidare.
Se diferenciază bătrîneţe fiziologică , parcă lipsită de multe griji , mai adaptată la realitate şi bătrîneţe cu irascibilitate, insatisfacţie, cu instabilitate emoţională. Bătrînii sunt mai egoişti, mai egocentrişti, mai zgîrciţi, persistă diminuarea intelectuală. Învăţatul J.DE Ajuriaguerra a spus „ fiecare îmbătrîneşte aşa cum a trăit „.
În diferite perioade istorice bătrîneţea a fost tratată individual , de-o pildă în antichitate bătrănul era considerat ca simbolul înţelepsiunii , a echilibrului, a prudenţei . În evul mediu bătrînul era asociat cu o vrăjitoare , iar în perioada contemporană bătrîneţea se asociază cu o boală ireversibilă.
Bătrîneţea nu este o boală, în perioada ei este necesar de impus o anumită igienă mintală pentru a menţine maximal posibil un echilibru emoţional, spiritual şi intelectual. Pentru aceasta trebuie de redus schimbările radicale, anume în această perioadă, de prevenit manifestările arteriosclerozei cerebrale şi a hipertensiunii arteriale, de evitat conflictele, emoţiile negative, internările în aziluri. Trebuie de menţinut un ritm maximal posibil de activitate în familie, societate cu ocupaţii plăcute, stimulante, recreative .