Istoric

blocu2

Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie se poate mîndri cu o istorie bogată care trezește interes și merită atenție

În anul 1895, la data de 5 iulie, pe fosta moșie mănăstirească Costiujeni, şi-a deschis larg uşi­le Spitalul Clinic de Psihiatrie. Se poate constata că în aceșți peste 120 de ani de activitate, în cadrul instituției au fost tratați la nivel corespunzător sute de mii de pacienți cu diverse maladii psihice.

Pînă la fondarea spitalului, alienaţii mintal erau întreţinuţi în azilurile şi „frăţiile” de pe lîngă mănăstiri, iar după perioada „medicinii chinoviale” aceştea au fost asistaţi în Spitalul Local de Zemstvă – primul spital din Basarabia, inaugurat la 26 decembrie 1817 în or. Chişinău.

Odată cu creşterea numărului de pacienţi cu tulburări psihice au fost fondate secţiile cu profil psihiatric (deschise în 1852, 1876 şi 1888) în cadrul Spitalului Local de Zemstvă, apoi, din iniţiativa ta­lentatului psihiatru basarabean Mihail Lion a fost propulsată nece­sitatea stridentă de a edifica un spital de psihiatrie. Tot el a trecut în revistă experienţa asistenţei psihiatrice din ţările din Europa şi a consemnat, că pentru Basarabia, cel mai potrivit tip de spital este cel cu colonie agricolă. […]

Construcția clinicii a debutat în 1885, însă nu au fost definitivate toate edificiile și clădirile prevăzute în primul proiect aprobat, deoarece nu a fost alocată suma totală desemnată pentru lucrări. În 1902, a fost organizat un concurs de edificare a noilor clădiri. Proiectul optim a fost propus de renumitul arhitect A. Bernardazzi. Pe lîngă lucrările asupra proiectului de bază, A. Bernardazzi a consolidat și modernizat construcțiile deja existente. Toate obiectele, prevăzute în contractul cu arhitectorul A. Bernardazzi, au fost finalizate în septembrie 1904.

Concomitent cu edificarea blocurilor curative ale spitalului, a fost întocmit un nou program de asistenţă psihiatrică al activităţii instituției. Un rol aparte în elaborarea unui atare program l-a avut psihiatrul Kossakovski Vladislav-Ivan Leonardovici, care a publicat conceptul progresist în lucrarea sa „Programa psihiatrică, luată drept bază la construcţia Spitalului Cli­nic de Psihiatrie cu colonie agricolă din Costiujeni pentru alienaţii mintali din ţinutul Basarabiei”. În proiectul său, V. Kossakovski a descris, pentru prima dată, profilul secţiilor pentru diferite catego­rii de bolnavi, în dependenţă de entitatea nozologică a maladiei psi­hice în concordanţă cu cea mai modernă experienţă de organizare a asistenţei psihiatrice existente în acele timpuri. La 22 iulie 1895, V. Kossakovski a fost desemnat în calitate de director al primului spi­tal de psihiatrie cu colonie agricolă din Basarabia.

Din primele zile de activitate a spitalului, a fost elaborată procedura de internare a bolna­vului psihic, insistîndu-se asupra necesităţii de coordonare cu secţiile de psihiatrie a fiecărui caz, asupra examenului obligator al bolnavului de către medicul de circumscripţie şi prescrierea obligatorie a certificatului medical, adică a recomandării de spitalizare. Un alt pas progresist din acea vreme, a fost practica externării bolnavilor cu continuarea tratamentului în condiţii de ambulator.

În 1898, în calitate de director este desemnat Anatolie D. Koţovski (născut la 19 iunie 1864 în s. Tîrnova, judeţul Soroca). Au fost an­gajaţi medici psihiatri de obîrşie rusă şi ucraineană, totodată li s-au oferit funcţii de medici psihiatri şi corifeilor psihiatriei din Moldova – I. E. Varzar şi I. C. Şeptelici-Herţescu.

Directorul spitalului, A. Koţovski a depus eforturi substanţiale pentru dotarea instituţiei, dar şi în vederea optimizării procesului curativ, îmbinînd armonios tratamentul medicamentos şi ergoterapia, el fiind şi adeptul concep­tului „uşilor deschise”, pledînd pentru metodele nonprivative, uma­niste în îngrijirea pacienţilor. O altă formă de recuperare, care este aplicată pe larg şi în zilele noastre, cum este noţiunea de „concediu curativ”, a fost elaborată şi aplicată încă în anul 1907.

Concomitent cu tratamentul psihiatric, se extind serviciile auxiliare de diagnostic şi tratament. Astfel, în 1912, au fost utilate şi puse în serviciul me­dicilor cabinete de fizioterapie şi radiologie, ultimul fiind o inovaţie absolută din istoria medicinii autohtone. Directorul spitalului s-a de­plasat personal în diferite spitale din capitala şi oraşele mari ale Ru­siei ţariste, iar psihiatrii băştinaşi E. Varzar şi I. C. Şeptelici-Herţescu au fost delegaţi la reuniuni ştiinţifice din Franţa, Italia, România, unde au prezentat rapoarte ştiinţifice valoroase, dar au revenit şi cu multe concepţii novatoare, care le-au materializat în diverse lucrări ştiinţifice.

La începutul secolului al XIX-lea, în instituție, din iniţiativa psihiatrilor basarabeni, au fost puse bazele ştiinţifice fundamentale şi metodele de tratament a pacienţilor cu dizabilităţi psihice. De menţionat faptul, că din primii ani de activitate în cadrul spitalu­lui au fost elaborate şi implementate concepţii ştiinţifice şi metode novatoare recuperatorii şi de tratament, cum ar fi: programul complex de asistenţă psihiatrică în dependenţă de tipul şi stadiul de evoluţie a bolii cu verigele de diferit rang – staţionar, staţionar de zi, ergoterapia ca metodă de tratament, concediul curativ extraspitalicesc, patronarea în familie, supravegherea şi dispensarizarea, analiza statistică, de expertizare a persoanelor anchetate pe­nal, în litigiile civile, etc.

Concomitent cu organizarea şi optimizarea procesului curativ, în clinică este prezentă și ac­tivitatea ştiinţifică a cadrelor medicale superioare. Astfel, lucrările psihiatrilor basarabeni au fost tipărite şi apreciate la justa valoare în Rusia, România, în ţările europene cu tradiţii în psihiatrie ca Franţa, Italia.

Primul Război Mondial, colapsul social, provocat de revoluţia din Rusia şi adîncirea crizei în următoarele decenii au cauzat Basarabiei perturbări socio-economice grave, ca urmare spitalul a activat în condiţii precare, defectuoase. În acea perioadă obscură, numărul internărilor s-a redus brusc, deoarece erau spitalizaţi în exclusivitate bolnavii acuţi, cu o periculozitate evidentă şi sporită.

Cu o remarcă oarecum sumbră, despre efectul nefast al celor două conflagraţii mondiale, dar şi regretabilul fapt, că arhivele conţin informație mult prea modestă despre perioada interbelică și postbelică, din vestigii (1918-1944) s-a descoperit doar raportul de activitate al directorului Spitalului Clinic de Psihiatrie – Gheorghe Laşcu, pentru anul 1934 „Date istorice şi statistice privitor la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Costiujeni”, din care pot fi culese date despre structura spitalului; personalul medical, printre cei 8 medici angaja­ţi figurează şi psihiatrul cu merite Nicolae Pojoga; date despre circulaţia bolnavilor, din care reiese, că în toţi anii numărul bolnavilor depăşea numărul de paturi prevăzute (600).

Constatăm, că în perioada interbelică au fost convocate 18 con­grese ale neuropatologilor, psihiatrilor şi endocrinologilor, unul din ele şi-a desfăşurat lucrările la Chişinău în 1926, iar în 1927 la Cernăuţi.

În perioada postbelică, instituția apare într-o stare de ruină, devastat, şi s-a aplicat un efort enorm pentru a revigora asistenţa psihiatrică la un nivel rezonabil în Moldova. Din raportul activităţii clinicii pentru anul 1945 constatăm, că personalul medical era constituit din 2 felceri şi personal auxiliar, fără medici, dar, în ast­fel de condiţii, în conformitate cu necesităţile comunităţii, numărul paturilor a fost mărit cu 100 şi a atins cifra de 700 paturi. Au fost res­tabilite şi reînnoite datele statistice despre bolnavi, a fost restaurată reţeaua de dispensarizare psihiatrică.

Un rol aparte privind reorganizarea asistenţei psihiatrice în Moldova a avut înfiinţarea, în 1946, a Catedrei de Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, sub conducerea prof. A. N. Molohov, (discipolul celebrului psihiatru rus P. Ganuşkin), care a elaborat un program special de reprofilare a medicilor neurologi în domeniul psihiatriei.

Un omagiu aparte merită Nacu Ale­xandru, academician, profesor universitar, doctor habilitat, pe drept supranumit „patriarhul” psihiatriei naţionale. Mai mult de 20 ani a fost psihiatrul principal al Ministerului Sănătăţii; preşedinte al Societăţii Ştiinţifice a psihiatrilor şi narcologilor din țară; preşedintele comisiei de atestare a psihiatri­lor, psihiatrilor de copii, psihoterapeuţilor şi narcologilor; Membrul Consiliului de Experţi al Ministerului Sănătăţii şi membrul Comisiei Superioare de Atestare a medicilor din Republica Moldova. Pentru activitatea fructuoasă în domeniul ştiinţific şi practic, în anul 1983, i s-a conferit titlul onorific de Savant Emerit în ştiinţe me­dicale. În anul 1995, este decorat cu Ordinul Republicii. În 1998, este ales academician de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Concomitent cu activitatea ştiinţifică, colectivul şi administraţia spitalului au depus un efort enorm în organi­zarea asistenţei medicale generale, şi în mod deosebit celei psihiatrice.

Ca rezultat, în 1953, a demarat activitatea de creare a cabinetelor psihiatrice de circumscripţie, iniţiativă acceptată la nivel unional. În 1960, au fost deschise 4 cabinete de asistență psihiatrică în raioa­nele Cahul, Căuşeni, Ungheni, Drochia. În 1965, acestea existau deja în fiecare raion. Pentru o eficienţă maximă a acestui model, au fost create Dispensare de profil psihoneurologic în oraşele mari ale republicii: în 1956 la Tiraspol, în 1962 la Bălţi şi în mun. Chişinău, care furnizau date din teritoriu şi activitatea lor era reglementată de secţia organizator-metodică a spitalului. În așa mod, a fost realizat conceptul de asistenţă extraspitalicească, la care au aspirat psihiatrii basarabeni încă din îndepărtatul an 1907. De asemenea, a fost deschis un număr de secții medicale auxiliare.

În perioada postbelică, în cadrul instituției a activat o pleiadă de medici talentaţi, care, prin eforturile comune, au propulsat dezvoltarea şi extinderea formelor de activităţi ai asistenţei psihiatrice pe scară naţională, însă, din lipsă de spaţiu, suntem nevoiţi să ne limităm la trecerea succintă în revistă a celor mai marcante personalităţi.

În timpul reformării şi extinderii activităţii spitalului, un aport substanţial l-au adus medicii şefi ai instituției: Boris Morozov şi Mihail Zineac.

Dl. Morozov B. a fost participant la război, după demobilizare a fost repartizat în funcţie de asistent al catedrei de psihiatrie a Institutului de Medicină din Chişinău. A activat în spital din anul 1945, din 1946 a deţinut funcţia de adjunct pentru serviciul curativ, iar în perioada 1951-1971 – de medic-şef. Prin participarea nemijlocită a dlui Morozov V., în republică a fost dezvoltat serviciul psihiatric extraspitalicesc.

Dl. Zineac M. a început activatatea sa fructuoasă în domeniul psihiatriei în anul 1957. În 1964, a deţinut funcţia de adjunct, iar între anii 1971-1986 a ocupat funcția de medic-şef al instituţiei. Prin munca sa, a făcut multe în vederea organizării asistenţei ambulatorice de psihiatrie şi a celei de narcologie acordate populaţiei, unul din meritele fiind decentralizarea fondului de paturi al serviciului psihiatric prin organizarea instituţiilor zonale de psihiatrie şi a secţiilor de psihiatrie în cadrul spi­talelor raionale şi orăşeneşti.

Merită o menţiune aparte Biserica „Trei Ierarhi”, zidită în 1914 pe teritoriul spitalului şi avînd un rol nu numai de lăcaş divin, dar fiind şi o rază de lumină, o sursă de inspiraţie şi renaştere sufletească pen­tru pacienţii suferinzi, ca o metodă terapeutică şi de reabilitare.

Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic de Psihiatrie rămîne a fi un centru de excepţie în peisajul instituţiilor sanitare din punct de vedere structural, prin complexitatea şi proporţiile sale, cît şi vas­tele domenii de activitate şi coordonare.

În prezent, spitalul este cea mai mare instituție de profil psihiatric din Republica Moldova, care dispune de 740 paturi și acordă anual asistență unui număr de circa 7000-8000 de pacienți. Clinica asigură o gamă vastă de servicii ce aparțin specialităților: psihiatrie adulți și copii, în sistem ambulator și staționar – pentru toate categoriile de maladii specifice.