Lansarea lucrărilor de renovare și eficientizare energetică a IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie

La 23 octombrie 2026, în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, a avut loc evenimentul oficial de lansare a lucrărilor de renovare și eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Psihiatrie și a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, primele două instituții medicale beneficiare ale investițiilor realizate prin Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova” (MEEP).

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților naționale și ai partenerilor internaționali: Dorin JUNGHIETU, ministrul Energiei; Alexandru GASNAȘ, ministrul Sănătății; Excelența Sa Iwona PIÓRKO, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova; Karl NEHAMMER, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții; și Giuseppe GRIMALDI, șeful Reprezentanței Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova, evenimentul moderat şi deschis de Andrei EȘANU, director interimar al IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie.

Modernizarea IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie presupune renovarea și eficientizarea energetică a blocului principal și a secției pentru copii. Intervențiile includ izolarea termică a clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de încălzire, implementarea soluțiilor de energie regenerabilă, precum și îmbunătățirea siguranței la incendiu și a accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Lucrările sunt realizate în cadrul unui program investițional de 72,4 milioane de euro, destinat modernizării a 10 spitale de importanță națională, cu sprijinul Uniunii Europene, printr-un grant de 12,4 milioane de euro, al Băncii Europene de Investiții (EIB Global), al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Guvernului Republicii Moldova. Valoarea contractului de renovare pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie este de aproximativ 10 milioane de euro.

Implementarea proiectului urmărește reducerea consumului energetic cu aproximativ 40% la nivelul instituțiilor beneficiare, optimizarea cheltuielilor de întreținere și crearea unui mediu spitalicesc modern, sigur și confortabil. La nivel național, investițiile vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru peste un milion de pacienți și a mediului profesional pentru mai mult de 10.000 de angajați din sistemul medical.

În cadrul evenimentului, participanții au efectuat o vizită în zona lucrărilor, fiind prezentate etapele de implementare, intervențiile tehnice planificate și rezultatele așteptate. Finalizarea lucrărilor la Spitalul Clinic de Psihiatrie este preconizată pentru februarie 2028.

Această investiție reprezintă un pas important în dezvoltarea Spitalului Clinic de Psihiatrie, contribuind la consolidarea calității serviciilor medicale, îmbunătățirea condițiilor de tratament și recuperare a pacienților și asigurarea unui mediu de lucru adecvat pentru personalul medical.